La doi ani de la moartea lui Michael Jackson, executorii averii sale au reusit sa-i plateasca datoriile.
   
Michael Jackson si-a achitat dupa moarte toate datoriile

16.09.2011

 La moartea sa, Michael Jackson a lasat un gol imens in inimile familiei si fanilor, dar si unul la fel de mare in conturile sale bancare.

Dupa lungi dispute in salile de tribunal, executorii averii sale pot in sfarsit sa spuna ca toate datoriile au fost platite.

Conform documentelor prezentate in fata unui tribunal din Los Angeles saptamana aceasta, de la moartea cantaretului, averea sa a crescut cu aproape 310 milioane dolari.

Mare parte din acestia, mergand la plata datoriilor.

Iar acum, copiii, aflati sub tutela mamei sale, Katherine Jackson, au in conturi 29 milioane dolari.
Nu putem spune ca este o suma mica, dar este cu mult sub cea speculata in presa.

In prezent, Katherine Jackson locuieste impreuna cu Prince de 14 ani, Paris de 13 ani si Blanket de 9 ani, intr-o casa inchiriata.
Ea le-a cerut insa executorilor averii lui Jackson, sa cumpere o casa, in care cei trei copii sa poata trai linistiti, departe de ochii presei.

John Branca si John McCLain, cei doi executori ai averii super starului american, au declarat ca din 2009 de cand Michael Jackson a murit, datoriile sale au fost reduse cu 90 milioane dolari, si multe dintre imprumuturile sale au fost refinantate, cu dobanzi mult mai mici.

Iar cei mai multi bani au venit din vanzarea albumelor lansate, si a filmului This Is It.
Tot ei au adaugat, ca in timp, tot mai multi bani se vor adauga acestei averi, asigurand astfel siguranta financiara dorita de Jackson pentru copiii sai.



COMENTARII

D3fGWPg0
Thank God! Soonmee with brains speaks!

KvYb0MpTS7B
More posts of this quitlay. Not the usual c***, please

B5PVwPf5CYk8
"Ball" in English but the our Japanese teacher, who she came from Japan, mkatsie from "ball" to "bra" which made us all laugh...>V

NpnPofst
>Lei, Thanks for choosing this song to share with Brothers and Sisters at this monmet. It helps all of us.Hsinghui, Please keep this blog for a little bit longer. On Aug. 22, I was in Montreal, Canada. We have two hours difference. I listened to and sang along the songs on the blog for that day at 12: 40 pm and felt that I was worshipping together with the congregation in Los Alamos. Plus, this is an excellent way to learn new songs.Yongqiang

Adauga comentariu
Nume
Comentariu
Introduceti codul
din imagine
  
 Sport
 Divertisment
 Celebritati
 Muzica
 Show biz
 Film
 Moda
 Ultima ora
 Clipul saptamanii
 Televiziune
 Caleidoscop

 Home
 Galerie foto
 Horoscop
 Contact


 



Campionatul Mondial de fotbal 2010 Africa de Sud